Garnizoana Braşov, în colaborare cu administraţia publică locală, au organizat pe 24 ianuarie ora 12.00 în Piaţa Unirii din Braşov, o manifestare specială dedicată aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” a participat cu studenţi, cadre militare, personal civil, preotul militar şi muzica militară.
Ceremonialul a debutat cu intonarea Imnului Naţional, urmat de o slujbă religioasă, precum şi un moment artistic susţinut de muzica militară a Academiei Forţelor Aeriene şi la final, toţi cei prezenţi, cu mic, cu mare, s-au prins în „Hora Unirii” care s-a încheiat cu aplauze .
Academia Forţelor Aeriene ” Henri Coandă”, Primăria municipiului Săcele şi Liceul Teoretic „George Moroianu” au organizat în 22 ianuarie, festivitatea dedicată aniversării zilei Unirii Principatelor Române - 24 Ianuarie 1859, la Monumentul Eroilor din Piaţa Libertăţii din municipiul Săcele.
Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” a participat cu 53 de studenţi, cadre militare, personal civil şi fanfara Academiei. Ceremonialul a debutat cu intonarea Imnului Naţional, urmat de o slujbă religioasă, alocuţiuni privind semnificaţia zilei de 24 ianuarie, un program artistic sustinut de elevi ai Liceului Teoretic ”George Moroianu” şi formaţia de muzică folk a Academiei Forţelor Aeriene. Defilarea gărzii de onoare, a efectivelor de studenţi şi onorul muzicii militare au dat solemnitate evenimentului. Activitatea s-a încheiat cu prinderea tuturor participanţilor într-o Mare Horă a Unirii.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile de la Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"