În perioada 05 – 07 august 2016, studenţii Cp.2 Sd. din Batalionul Studenţi ai Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă" au desfăşurat o Tabără de instruire.
Tabăra a avut ca scop cunoaşterea zonelor geografice şi a reperelor istorice din zona Carpaţii de Curbură, Siriu, Tabla Buţii Ceraşu, iar perioada în care s-a desfăşurat, s-a suprapus, nu întâmplător, cu ziua în care creştinii sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Domnului, una dintre cele mai mari sărbători religioase.
Această zi specială are multe repere istorice, obiceiuri şi tradiţii româneşti, iar pentru ca acestea să fie trăite la valoarea spirituală şi religioasă cuvenită, credincioşii trebuie să meargă în pelerinaje la locuri sfinte.
Unul dintere aceste locuri este şi Cimitirul Eroilor din Tabla Buţii, trecătoarea denumită şi Pasul Tătarilor în care Armata Română a intrat în batălia pământului românesc, ducând lupte grele şi pline de sacrificii şi jerfe.
În anul 1919, supravieţuitorii luptelor şi urmaşii eroilor, pentru păstrarea vie a recunoştinţei şi preţuirii istorice a jertfei lor, au construit şi amenajareat Cimitirul Eroilor din Tabla Buţii în apropierea ruinelor Cetăţii Cruceberg.
Din 1922 şi până în zilele noastre, pe 6 august, indiferent în ce zi a săptămânii cade această dată, la Tabla Buţii au loc pelerinaje la Cimitirul Eroilor căzuţi în 1916 pe câmpul de luptă, iar Primăria şi Consiliul Local al Comunei Ceraşu organizează aici, în fiecare an, tradiţionala manifestare „Columnă pentru Nemurire“, manifestare care atrage mii şi sute de pelerini veniţi de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.
Anul acesta manifestarea a fost organizată în comun cu Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă", studenţii instituţiei mergând la Tabla Buţii, la Cimitirul Eroilor pentru a prezenta onorul eroilor neamului, pentru a se ruga şi pentru a cinsti şi aduce un omagiu soldaţilor români care şi-au dat viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc în luptele ce au avut loc în această trecătoare.
La ceremonie au participat şi aeronavele Şcolii Superioară de Aviaţie Civilă Strejnic care au trecut la verticala zonei de desfăşurare a festivităţilor, la manşă fiind piloţii instructori Marcel ANTON, Traian GHEORGHIU şi Ştefan SÂRBU împreună cu studenţii Cp.2Sd, de la specialitatea aviaţie naviganţi, colegii studenţilor care prezentau onorul în garda de onoare din Cimitirul Eroilor - Tabla Buţii.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"