Sâmbătă, 20 octombrie 2018, scriitorul elveţian de origine română Cătălin Dorian Florescu s-a întâlnit cu studenţii Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” în aula universităţii. Cătălin Dorian Florescu este unul dintre cei mai importanţi scriitori români din diaspora, tradus în 12 limbi, laureat al premiului Chamisso (2001), al premiului pentru literatură Ana Seghers (2002), al premiului Cartea anului în Elveţia (Schweizer Buchpreis) pentru romanul ”Jakob se hotărăşte să iubească” (2011), al premiului Josef von Eichendorff (2012) şi al premiului Andreas Gryphius (2018) pentru întreaga activitate literară.
La întâlnirea cu studenţii academiei, scriitorul a propus o incursiune în lumea creaţiei sale şi a adus în atenţia publicului romanul scris în 2016 şi publicat în limba română în 2018, „Bărbatul care aduce fericirea” (Ed. Humanitas).
Moderatorul evenimentului a fost prorectorul pentru cercetare ştiinţifică, lt.col. prof.univ.dr. Adrian Lesenciuc, totodată preşedinte al filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forşelor Aeriene "Henri Coandă"