Joi, 14 mai 2020, s-au împlinit 39 de ani de la momentul în care cosmonautul român Dumitru Prunariu a zburat pentru prima dată în Cosmos. În anul 1981 acesta a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spaţial „Intercosmos” şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.
După un zbor timp de o zi, pe data de 15 mai, nava spaţială Soiuz 40 a andocat cu Staţia Spaţială Saliut-6. În timpul următoarelor zile echipajul a efectuat 22 de experimente știinţifice (Dumitru Prunariu studiind efectele câmpului magnetic al Pământului și al radiaţiilor cosmice asupra formelor de viaţă) împreuna cu al cincilea echipaj rezident al staţiei spaţiale. Observaţiile asupra planetei au fost efectuate în ultima zi a misiunii, când Saliut-6 a trecut peste România, în acest timp echipajul testând și sistemul de orientare al staţiei orbitale. Echipajul a aterizat pe 22 mai, la aproximativ 225 km sud-est de orasul Jezkazgan, regiunea Karaganda, Kazahstan, după un parcurs circumterestru de 5.260.000 de kilometri.
Dumitru Prunariu, născut la 27 septembrie 1952, la Braşov, a învăţat la Liceul de Matematică - Fizică din Braşov, a absolvit Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din Bucureşti (1976), în această perioadă fiind deja pilot sportiv în cadrul aerocluburilor din Bucureşti şi Braşov. În 1985, a devenit doctorand în cadrul Institutului de Aviaţie din Bucureşti, iar în 1999 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în specialitatea "Dinamica sistemelor aerospaţiale".
A urmat cursurile şcolii militare de ofiţeri în rezervă, pe care a absolvit-o în 1977, iar în anul 1978 a fost selecţionat în cadrul grupului de candidaţi cosmonauţi români pentru programul "Intercosmos". Tot în 1978, a devenit ofiţer activ al armatei române.
La data de 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Preşedintelui României, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană. Ulterior, prin Decretul nr. 680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviaţie. În prezent, este general-locotenent în retragere, în urma Decretului prezidenţial nr. 1032 din 2015.
Sursa fotografii și informaţii în plus: www.Spacefacts.de, www.rumaniamilitary.ro.
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"