Tema conferinței TEDxBraşov 2021„Time to upgrade”, a avut la bază o teamă care constă în AVERTISMENTUL lui Stephen Hawking: inteligența artificială – IA – ar putea aduce sfârşitul omenirii.
„Ce înseamnă, prin urmare, upgrade-ul în educație? Înseamnă, înainte de toate, înțelegerea acestei situații ca upgrade al societății, ca resetare a societății prin descărcarea versiunii noi, mai suple şi adaptate realității în care trăim, un upgrade deopotrivă la nivelurile hardware, software şi firmware, în care educația reprezintă însuşi setul de programe firmware care fac posibil ca societatea să funcționeze normal, ca oamenii să fie adaptați acesteia şi să nu fie simpli analfabeți funcționali. Pentru aceasta sunt necesare următoarele: ca societatea să înțeleagă că nu există putința upgrade-ării sociale decât dacă investeşte în educație, că pentru a investi în educație este necesar să aducă în acest sector cele mai bune produse ale procesului educațional, cei mai buni absolvenți, iar pentru a îi aduce este nevoie să asigure venituri peste medie cadrelor didactice. În plus, este necesar ca odată dobândit statutul de cadru didactic, acesta să nu fie asigurat pe viață prin titularizare, mai ales dacă ea s-a petrecut cu câteva decenii în urmă şi cunoştințele de atunci, respectiv metodele pedagogice ale acelor vremuri nu mai sunt actuale. Este nevoie, prin urmare, de o upgrade-are la un anumit interval de timp a profesorilor. Dar cel mai important aspect în ceea ce priveşte sistemul educațional este cel referitor la upgrade-ul încrederii în şcoală. Avem nevoie de încredere pe care societatea să o acorde învățământului, deoarece singurul liant social este încrederea. În condițiile în care despre sistemul de învățământ românesc aflăm doar acele aspecte marginale şi negative pe care le produc mijloacele de comunicare de masă, care contribuie la o decredibilizare masivă a educației – cel mai important virus care a pătruns în sistem –, înaintea actualizării versiunii actuale şi suple a educației societății ar fi necesare devirusarea şi defragmentarea sistemului. Prin urmare upgrade-ul în educație nu pleacă decât aparent de la click-ul pe care ministrul educației îl face pe butonul virtual „reformă”. El pleacă de la înțelegerea faptului că upgrade-ul în educație înseamnă obligatoriu upgrade al societății.” - colonel prof.univ. dr. Adrian Lesenciuc
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"