Studenţii anului III de învăţământ ai instituţiei noastre, plini de emoţii, încep astăzi examenul de licenţă. Acesta se desfăşoară în perioada 19-20 iulie 2021 în Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, conform „Regulamentului de organizare şi desfăşurare a examenului de licenţă” şi reprezintă finalizarea unui capitol important din viaţa şi din educaţia viitorilor ofiţeri ai Armatei Române.
Susţinerea lucrării de licenţă este un moment de sfârşit şi totodată un nou început pentru studenţii care au absolvit anul acesta cursurile de licenţă. Este momentul când cele acumulate la cursuri, seminarii, laboratoare, stagii de specialitate vor fi puse în practică şi vor legitima valoarea câştigată în cei trei ani de studiu în Academia Forţelor Aeriene.
Succes tuturor!
Copyright © 2014 - All Rights Reserved - afahc.ro
Template by OS Templates
Va recomandam sa ne vizitati cu regularitate pe Facebook, pentru a fi la curent cu toate intamplarile, evenimentele si noutatile din Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"